• Traumatismele oculare

    Ochiul poate fi rănit sau tăiat prin lovituri directe sau de fragmente ascuţite de metal, sticlă, pietriş sau alte obiecte. Traumatismele oculare se grupează în neperforante (contuziile forte), penetrante şi perforante (plăgi tăiate sau înţepate) şi arsuri chimice. Consecinţele traumatismelor pot fi variate, de la cele uşoare care se vindecă complet şi rapid, până la cele severe care pot duce la pierderea parţială sau definitivă a vederii sau chiar a ochiului respectiv, ca organ.

    Ca şi localizare, traumatismul poate fi situat la nivelul globului ocular, afectând segmentul anterior ocular (conjunctivă, cornee, iris, cristalin) sau/şi segmentul posterior (retină, vitros, nerv optic), la nivelul anexelor oculare (pleoape, sistem lacrimal) sau la nivelul structurilor orbitei (muşchi extraoculari, pereţi orbitari – fracturi).

    Tipuri de traumatisme oculare

    Contuziile oculare pot fi provocate de bucăţi de lemn, pumni, dopuri de şampanie, mingi de tenis etc. şi produc fie eroziuni corneene, hematoame palpebrale, hemoragii subconjunctivale, fie afecţiuni mai serioase precum hifema (sânge prezent în segmentul anterior ocular), cataracta traumatică, luxarea sau subluxarea cristalinului. Dacă sunt foarte puternice, contuziile pot determina uneori şi ruptura globului ocular, rupturi ale coroidei sau retinei sau afectarea nervului optic.

    Traumatismele perforante sunt însoţite de întreruperea integrităţii structurilor oculare sau perioculare afectate (plăgi conjunctivale, corneene sau sclero-corneene, plăgi palpebrale etc.). De multe ori, traumatismele perforante atrag după sine prezenţa de corpi străini intraoculari sau extraoculari care trebuie extraşi doar de către personalul medical.

    Arsurile pot fi chimice (substanţe nocive ce intră în contact cu ochiul), termice (flăcări, vapori sau lichide fierbinţi), electrice (după sudură fără mască de protecţie) sau cu ultraviolete. Cele mai severe arsuri sunt cele produse de substanţele alcaline – var, amoniac, sodă caustică – întrucât au o mare penetrabilitate şi pot produce leziuni profunde ale corneei, conjunctivei şi structurilor subiacente.


    Simptome

    Principalul simptom al traumatismelor oculare este durerea intensă la nivelul ochiului afectat însoţită de spasme ale pleoapei. Alte simptome sunt: o rană vizibilă, prezenţa unui cheag de sânge în ochiul afectat, chiar dacă nu vede o rană vizibilă, pierderea parţială sau totală a vederii, scurgeri de sânge sau fluid incolor din rană, însoţite chiar de aplatizarea globului ocular.


    Primul ajutor

    arsuri-oculare - Copie

    Indiferent de mecanismul de producere, ochiul nu trebuie frecat sau apăsat şi nici aplicate bandaje compresive cu batiste sau alte materiale nesterile, cel mult un pansament lejer, steril, în caz de sângerare.

    Aşezaţi victima pe spate, ţinându-i capul nemişcat. Spuneţi-i victimei să nu mişte ochii, mişcarea ochiului ”bun” provocând şi mişcarea ochiului rănit. ATENŢIE, nu încercaţi să extrageţi corpul străin din ochi dacă este cazul. Aplicaţi un pansament lejer, steril peste ochi şi cereţi-i victimei să îl ţină cu mâna, fără să apese.

    În cazul contactului cu substanţe chimice de orice fel, primul gest este de a spăla ochiul din abundenţă cu apă de la robinet sau ser fiziologic steril (nu cu lapte, ceaiuri sau alte lichide). Nu se freacă ochii şi nu se duce mâna la ochi deoarece aceasta poate fi contaminată cu substanţa respectivă.

    Sunaţi la 112 sau mergeţi la medicul oftalmolog!



    Share

    Lasă un comentariu →




Lasă un comentariu

Cancel reply