Aţi găsit o persoană căzută la pământ sau o persoană care are nevoie de acordarea primului ajutor. Ce trebuie să faceţi în această situaţie? Cel mai important este să apelaţi numarul unic de urgenţă 112. Practic trebuie să chemaţi ajutorul calificat, iar dacă aveţi cunoştinţele necesare acordării primului ajutor, să faceţi manevrele care îi pot salva viaţa acelei persoane.
Procedura de semnalare 112

Prin “urgenţă medicală” se înţelege o alterare a funcţiilor vitale (respiraţie, circulaţie şi stare de conştienţă), însoţită sau nu de dureri sau agitaţie, paloare, transpiraţii sau stare de comă, care se poate produce în orice moment şi în orice loc (pe stradă, acasă) şi poate afecta orice persoană, indiferent de vârstă sau sex.
Urgenţe majore

Obstrucţia căilor aeriene înseamnă blocarea căilor aeriene cu un bol alimentar sau un corp străin. Primul semn care ar trebui să ne alerteze că o persoană se sufocă este că aceasta îşi duce mâinile la gât. Sunt două feluri de obstrucţie a căilor aeriene: uşoară şi severă.
Manevra Heimlich

Copilul este definit ca pacientul cu vârsta cuprinsă între 1 şi 8 ani. De cele mai multe ori, paşii pe care trebuie să-i urmaţi într-o situaţie critică nu diferă foarte tare de cei pentru adulţi, însă diferă forţa cu care realizaţi manevrele. Aflaţi aici ce trebuie să faceţi într-o situaţie de urgenţă în care victima este un copil.
Primul ajutor la copii

Hemoragia reprezintă scurgerea sângelui în afara sistemului vascular printr-una sau mai multe soluţii de continuitate. Majoritatea hemoragiilor externe pot fi ţinute sub control aplicând un pansament steril direct pe plagă şi ţinând apăsat. Dacă nu aveţi la îndemână un pansament steril, folosiţi orice bucată de material cât mai curat posibil.
Hemoragii

Fracturile se pot produce oriunde: pe stradă, la locul de muncă, în vacanţă sau acasă. Diagnosticul de fractură poate fi pus doar de medicul specialist. Totuşi, există câteva indicii care vă pot arăta că victima a suferit o fractură. Dacă fracturile deschise sunt evidente, întrucât victima prezintă o plagă prin care se pot vedea fragmentele osoase, fracturile închise sunt cele pe care le puteţi doar suspecta. Dacă victima acuză dureri violente la nivelul unui membru, acesta este umflat, deformat sau chiar vânăt, este foarte posibil să vă confruntaţi cu o fractură închisă. De asemenea, în majoritatea cazurilor victima nu îşi poate folosi membrul. Secţiune realizată cu sprijinul doctorului Andrei Ioan Bogdan, medic ortoped la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca (http://www.ortopedieclinica.ro/).
Fracturi

Primul lucru pe care trebuie să îl faceti când ajungeţi la locul unui accident este să dirijaţi traficul! Dacă aveţi triunghiuri reflectorizante, este bine să le puneţi înainte şi după autovehiculul implicat în accident. De asemenea, dacă aveţi o vestă reflectorizantă, este bine să o îmbrăcaţi înainte să acordaţi primul ajutor. Apoi faceţi rapid o evaluare a accidentului şi sunaţi imediat la 112! Este foarte important să ştiţi ce să comunicaţi la 112: locul în care a avut loc accidentul, numărul de victime, starea în care se află şi felul în care s-a produs accidentul. De asemenea, trebuie să menţionaţi dacă sunt scurgeri de carburant. Aceste informaţii sunt importante pentru ca dispeceratul să poată trimite resursele necesare la locul accidentului.
Accidente

Arsura este o leziune provocată de acţiunea căldurii asupra ţesuturilor. O temperatură care depăşeste 46 de grade Celsius poate fi nocivă pentru ţesuturi. Atunci când întâmpinaţi un caz de arsură trebuie să vă protejaţi în primul rând pe dumneavoastră, pentru a nu deveni o victimă. Întrerupeţi sursa agresiunii (curentul electric sau gazul) şi îndepărtaţi victima din apropierea sursei de căldură în cazul unui incendiu. Atunci când este vorba despre arsuri electrice, nu atingeţi victima cu mâinile goale, ci folosiţi materiale electroizolante. Pentru a-i putea ajuta pe ceilalţi trebuie să fiţi siguri că nu vă puneţi în pericol!
Arsuri

Un agent toxic este o substanţă care cauzează stări nocive sau chiar moartea atunci când este mâncată, băută, inhalată, injectată sau absorbită la nivelul pielii, chiar dacă este vorba de cantităţi mici. Puteţi salva viaţa unei persoane dacă recunoaşteţi şi trataţi prompt o intoxicaţie majoră.
Intoxicaţii

Prin prevenţie se înţelege ansamblul de măsuri menite să evite apariţia unei situaţii de urgenţă. Aplicarea acestor măsuri de prevenţie poate salva vieţi!
Prevenţie

Urgenţele de sezon sunt situaţii care necesită primul ajutor şi care apar în funcţie de anumite condiţii meteorologice. Acestea sunt alterări ale unor funcţii vitale (respiraţie, circulaţie şi stare de conştienţă) şi se pot produce, în special, în aer liber. Ele pot afecta orice persoană, indiferent de vârstă sau sex.
Urgenţe de sezon

Se întâmplă să ne confruntăm cu diverse situaţii şi probleme medicale pe care nu ştim să le rezolvăm. Unele pot părea foarte grave, altele mai puţin, dar sunt situaţii care necesită primul ajutor şi care apar în anumite condiţii în care ne aflăm. Ele pot afecta orice persoană, indiferent de vârstă sau sex.
Urgenţe diverse

Informaţii utile despre acordarea primului ajutor în situaţii de urgenţă.
Alte informaţii