• Persoană minoră (copil) căzută la pământ

    Aţi găsit un copil căzut la pamânt. Ce ar trebui să faceţi?

    Copilul este definit ca pacientul cu vârsta cuprinsă între 1 şi 8 ani. Paşii pe care trebuie să-i urmaţi atunci când realizaţi ventilaţie artificială sau compresiuni toracice la copii sunt asemănători cu cei pentru adulţi, însă diferă forţa cu care realizaţi manevrele. Astfel, folosiţi  o cantitate mai mică de aer pentru a ventila copilul şi doar o mână pentru a realiza compresiunile toracice (adâncimea de 2,5 –3 cm). Raportul de ventilaţii/compresiuni va fi de 1/15 sau 2/30, ca la adult.

    Primul ajutor

    Stabiliţi nivelul de responsivitate al copilului. Dacă acesta este prea mic (bebeluş) şi nu vorbeşte, va răspunde la stimuli sonori precum zdrăngănitul unor chei sau la gâdilat.

    Dacă nu are nicio reacţie, plasaţi obrazul aproape de nasul şi gura copilului. Priviţi, ascultaţi şi simţiţi mişcarea aerului. Urmăriţi mişcările cutiei toracice, ascultaţi zgomotele respiratorii şi simţiţi mişcarea aerului pe obraz.

    Verificaţi respiraţia timp de 5-10 secunde.


    În care din situaţiile de mai jos se află victima?

    Copilul are respiraţie

    Atunci când copilul aflat la pământ este conştient şi are respiraţie, aşezaţi victima în poziţia laterală de siguranţă. Îngenunchiaţi lângă victimă şi eliberaţi căile aeriene prin hiperextensia capului şi ridicarea bărbiei. Aşezaţi braţul cel mai apropiat al victimei în unghi drept faţă de corp, cu antebraţul îndoit în sus. Treceţi celălalt braţ al victimei peste torace şi aşezaţi dosul palmei pe obrazul victimei.

    Ridicaţi apoi genunchiul opus dumneavoastră şi menţineţi talpa pe pământ.

     

    Întoarcerea corpului

    Cu o mână prindeţi umărul opus dumneavoastră şi cu cealaltă genunchiul pacientului. Întoarceţi victima lateral către dumneavoastră.

     

    Asiguraţi-vă că victima se sprijină pe genunchi şi pe cot, rearanjaţi capul în hiperextensie şi ridicaţi bărbia victimei. Sunaţi la 112 şi reevaluaţi periodic starea copilului până la sosirea ajutorului calificat.

    Copilul NU are respiraţie

    Stabiliţi starea victimei

    În cazul în care victima nu răspunde la stimuli, deci este inconştientă, verificaţi respiraţia. Dacă respiraţia este absentă, sunaţi la 112!

    Efectuaţi apoi ventilaţii artificiale prin tehnica ventilaţiei gură la gură. Efectuaţi 5 ventilaţii eficiente. Insuflaţi încet timp de 1-1,5 secunde,  folosind doar atâta forţă cât să producă ridicarea toracelui. Lăsaţi timp pentru efectuarea expirului pasiv, adică pentru revenirea toracelui.

    Verificaţi dacă copilul răspunde la stimuli. Dacă tot nu răspunde, începeţi compresiunile toracice externe. Plasaţi podul unei palmei pe jumătatea inferioară a sternului, la 2 degete deasupra apendicelui xifoid.  Efectuaţi 30 de compresiuni toracice pe o adâncime de 2,5- 3cm, cu o frecvenţă de 100 compresiuni/minut. Număraţi cu voce  “unu, şi doi, şi trei, şi…”După 30 compresiuni, efectuaţi 2 ventilaţii eficiente. Continuaţi compresiunile şi ventilaţiile în secvenţe de 30/2 până la sosirea ajutorului calificat.

    Tehnica HELP ME

    H – hiperextensia capului, pentru acces uşor la căile aeriene.
    E – eliberarea căilor respiratorii de eventualele corpuri străine care se pot afla în gura victimei
    L – luxarea mandibulei. Se deschide mandibula, cât de tare ne permite, astfel, se elimină şi riscul ca limba accidentatului să acopere căile respiratorii („să înghită limba”).
    P – pensarea nasului (prinderea nasului între degete) şi începerea ventilaţiilor.
    ME – masaj cardiac extern, prin compresia toracelui.




    Share

    Lasă un comentariu →




  • […] In cazul in care nou-nascutul nu mai repira, incepeti manevrele de resucitare cardio-pulmonara. […]

    Răspunde →
  • Postat de Pintea Florin la 23 februarie 2014, 10:53

    Informatii dvs sunt de importanta maxima si de mare ajutor, dar trebuie sa fiti exacti in transmiterea ei, de aceea doresc sa va corectez putin.

    S-a afirmat in descriere ca “Raportul de ventilaţii/compresiuni va fi de 1/15 sau 2/30, ca la adult.”

    Raportul la copii (excluzand pacientii neonatali) este de 15/2 (compresiuni/ventilatii), nu 15/1… DAR pentru laici, persoane nepregatite, e de ajuns si important sa stie macar raportul de la adulti, adica 30/2, si sa-l aplice si la copii.

    Cu stima!

    Răspunde →
  • Postat de MMV la 25 februarie 2014, 11:59

    Mulțumim mult pentru precizările de specialitate, Florin. Așadar, să urmăm sfatul și să aplicăm la operațiunile de prim ajutor!

    Răspunde →
  • Postat de Bianca la 3 iulie 2015, 23:47

    Ce înseamnă 30/2 ? 2 serii a câte 30 compresiuni?

    Răspunde →
  • Postat de voaides mihaela la 11 noiembrie 2015, 23:21

    30 compresiuni si 2 insuflati. :)

    Răspunde →

Lasă un comentariu

Cancel reply