• Fractură la nivelul gambei

    Gamba este formată din două oase: tibia, situat medial, şi peroneul, lateral. Cele două oase participă la formarea articulaţiilor genunchiului şi gleznei, iar fracturile apărute la aceste nivele pot avea repercursiuni permanente asupra mobilităţii articulare. Există cinci cauze principale pentru producerea unor astfel de fracturi: cădere accidentală, traumatism sportiv, traumatism direct, accidente rutiere şi plăgi împuşcate. Cel mai frecvent mecanism de producere este cel prin accident rutier. Două sporturi sunt mai frecvent asociate cu astfel de fracturi, fotbalul şi schiul.

    Simptome

    Orice fractură aparută la nivelul gambei, chiar dacă este simplă, poate dezvolta complicaţii grave, dintre care amintim sindromul de compartiment şi fractura deschisă. Faţa anteromedială a tibiei se află imediat sub piele, ceea ce predispune la fracturi deschise (osul iese prin piele) prin traumatisme directe, având şi un potenţial mare de infecţie.

    De aceea, în cazul în care suspectaţi o fractură de gambă, este esenţial să inspectaţi foarte bine zonă, să cuantificaţi numărul leziunilor cutanate, mărimea lor, gradul de contaminare şi timpul scurs de la momentul accidentului până în momentul acordării primului ajutor.

    Fracturile diafizei tibiale sunt de obicei destul de evidente. Durerea şi deformarea locală sunt adesea însoţite de crepitaţii osoase la palpare (zgomote anormale), hematom subcutanat şi scurtarea segmentului afectat. Este esentială verificarea circulaţiei periferice.


    Primul ajutor

    Nu încercaţi manevre de îndreptare a fracturilor, deoarece pot apărea leziuni concomitente extrem de grave. Apelaţi 112!

    În cazul unei fracturi la nivelul gambei, importante sunt inspecţia şi imobilizarea membrului afectat. Aceasta se poate realiza cu un lemn, o umbrelă, un obiect lung şi rigid prin care prindem gamba în poziţia în care este. Uneori este nevoie să îndepărtaţi prin rupere hainele pacientului în cazul în care suspectaţi o fractură deschisă. Este esenţială în acest caz evitarea contaminării suplimentare a fracturii, verificarea pulsului arterial periferic şi imobilizarea fracturii.
    fractura-gamba (2)

     

    * Articol scris de dr. Andrei Ioan Bogdan, medic ortoped la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca. Mai multe informaţii despre urgenţe ortopedice găsiţi pe http://www.ortopedieclinica.ro/

     



    Share

    Lasă un comentariu →




Lasă un comentariu

Cancel reply