• Fractură la nivelul antebraţului

    Antebraţul are două oase paralele, unul situat în prelungirea degetului mic, numit ulna (cubitus) şi unul situat în prelungirea degetului mare, numit radius. Cele două oase se articulează prin extremităţile lor, rămânând însă distante la nivelul diafizelor (spaţiul interosos).

    Radiusul este un os lung, situat în partea laterală a antebraţului, iar ulna în partea medială. Oasele se pot fractura împreună sau individual. Într-un procent mare, fracturile se produc prin cădere sau prin lovitură directă puternică. Ambele oase se fracturează atunci când forţa impactului trece prin ele, individual, ca reacţie de apărare la o agresiune. De exemplu, când pacientul se apără de o lovitură cu un obiect contondent, ridicând antebraţul. Astfel osul lovit (de obicei, radiusul) va ceda. Fracturile pot surveni la diferite niveluri: superior, în treimea medie sau inferior.

    Simptome

    Uneori fracturile individuale pot fi însoţite de separarea celor două oase la nivelul extremităţilor, apărând luxaţii. Acestea sunt entităţi aparte ca simptomatologie şi prezintă dificultăţi în tratament.

    Fracturile însă sunt uşor de recunoscut, pacientul acuzând durere la nivelul antebraţului, deformarea regiunii, inflamaţie locală, hematom (vânătaie) subcutanat, zgomote osoase anormale (crepitaţii osoase), imposibilitatea de a mişca antebraţul.


    Primul ajutor

    Este foarte important mecanismul producerii şi intensitatea traumatismului. Nu încercaţi mobilizarea antebraţului, nu forţaţi victima să se mişte fără rost şi protejaţi zona cât mai mult pentru că antebraţul este înconjurat de o fascie inextensibilă.

    ATENŢIE! Mişcările pot inflama foarte tare zona afectată, iar repercursiunea este una extrem de gravă: oprirea circulaţiei arteriale la nivelul antebraţului prin instalarea sindromului de compartiment. Această afecţiune este o urgenţă chirurgicală, decompresia axului vascular fiind vitală pentru păstrarea antebraţului şi mâinii.

    Vă sfătuim să nu încercaţi manevre de îndreptare a fracturilor, deoarece pot apărea leziuni concomitente extrem de grave.

    Pacientul trebuie transportat cât mai repede la spital. Însă, manevrele trebuie să fie cât mai blânde.

    În cazul unei fracturi la nivelul antebraţului, cel mai important este ca antebraţul să fie imobilizat până la sosirea ajutorului calificat. Aceasta se poate realiza cu un lemn, o umbrelă, cu un obiect lung şi rigid prin care prindem antebraţul în poziţia în care este. Apoi, apelaţi 112!

     

    * Articol scris de dr. Andrei Ioan Bogdan, medic ortoped la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca. Mai multe informaţii despre urgenţe ortopedice găsiţi pe http://www.ortopedieclinica.ro/



    Share

    Lasă un comentariu →




Lasă un comentariu

Cancel reply