• Cursuri de prim ajutor gratuite în marile oraşe din România: ‘Lecţia de prim ajutor’ se extinde!

    Programul “Lecția de prim ajutor” extinde cursurile gratuite susținute de medicii SMURD la nivel național.

    Până la finalul lunii noiembrie 2015 vor fi organizate cursuri de prim ajutor la Sibiu, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași. În fiecare oraș, 40 de persoane sunt așteptate să participe  la aceste cursuri, în cadrul cărora vor afla informațiii despre suportul vital de bază și vor exersa practic manevrele alături de medicul SMURD.

    Primul curs într-un alt mare oraş înafară capitalei s-a desfăşurat deja miercuri, 30 septembrie, la Constanţa, unde 40 de constănţeni au fost iniţiaţi în primul ajutor de bază cu ajutorul instructorului SMURD.

    Înscrierea participanților se face online pe site-ul programului, participarea fiind gratuită. Până acum peste 1.000 de persoane au participat la cursurile organizate prin programul “Lecția de prim ajutor”, lansat în anul 2011 cu scopul de a facilita accesul publicului larg fără pregătire medicală la informații esențiale despre acordarea primului ajutor în situații de urgență.

    Programul “Lecția de prim ajutor” este dezvoltat de Asociaţia MaiMultVerde şi NN Asigurări de Viaţă în parteneriat cu SMURD și include o serie de instrumente utile, precum platforma online www.lectiadeprimajutor.ro, aplicaţii pentru telefoane mobile și tablete disponibile în App Store și Google Play (http://lectiadeprimajutor.ro/aplicatii-pentru-android-si-iphone/) şi cursuri gratuite de prim ajutor, care îi pot ghida pe cei interesați în aflarea informațiilor de bază de acordarea primului ajutor.

    Totodată, ca parte a programului au fost dezvoltate lecții video (http://lectiadeprimajutor.ro/lectii-video/) și o serie de animații disponibile pe canalul YouTube al programului (https://www.youtube.com/user/maimultverde). Peste 1,5 milioane de persoane au interacționat până acum cu instrumentele oferite prin programul “Lecția de prim ajutor”.

    :: vezi mai multe fotografii pe la cursul din Constanţa pe pagina de Facebook Lecţia de prim ajutor

     


    Share

    Lasă un comentariu →




  • Postat de Adela la 5 octombrie 2015, 10:26

    Buna ziua

    Daca puteti sa imi spuneti cand veniti la Tulcea si care este site-ul unde ne putem inscrie ?
    Va multumesc

    Răspunde →
  • Postat de Hica Lavinia la 5 octombrie 2015, 11:43

    Buna ziua, as dori sa ma înscriu si eu la cursul de prim ajutor din Timisoara, sunt medic rezident. Va multumesc. Cum ma pot inscrie? O zi frumoasa

    Răspunde →
  • Postat de lectia de prim ajutor la 27 noiembrie 2015, 16:22

    Lavinia, te poti inscrie la curs completand formularul de pe http://lectiadeprimajutor.ro/lectia-de-prim-ajutor-timisoara/ iar daca vrei sa ajuti la predarea lui scrie-ne pe contact at lectiadeprimajutor.ro.

    Adela, luam in considerare si alte orase din tara incepand de anul viitor, deocamdata suntem prezent in Bucuresti, Sibiu, Cluj, Iasi si Timisoara

    Răspunde →

Lasă un comentariu

Cancel reply