• Crupul (laringotraheobronşita)

    Crupul este definit ca o afecţiune respiratorie cauzată de o infecţie virală a căilor respiratorii superioare care provoacă inflamarea internă a gâtului şi o respiraţie dificilă la copiii mici. Crupul apare de obicei noaptea, poate provoca îngrijorare, dar trece fără a provoca probleme mai mari de sănătate.

    Dacă atacul de crup persistă sau este foarte sever şi însoţit de febră, sunaţi la 112. În acest caz, există riscul ca acel copil să sufere de epiglotită, o inflamaţie a epiglotei (cartilajul situat posterior de baza limbii, care acoperă deschiderea laringelui la înghiţire) care poate provoca blocarea căilor respiratorii.

    Simptome

    Simptomele crupului includ: tuse lătrătoare, stridor (un sunet şuierător, tipic, în momentul inspirației), răguşeală (disfonie) şi dificultate respiratorie care se agravează de regulă în timpul nopții, cianoza (albăstrirea pielii). Tusea „lătrătoare” este deseori descrisă ca fiind aseamănătoare sunetului emis de foci sau leii de mare. Plânsul poate agrava respirația șuierătoare, care poate fi un semn de îngustare a căilor respiratorii. Pe măsură ce crupul se agravează, semnele respirației șuierătoare se pot ameliora.


    Primul ajutor

    crupul - CopieAşezaţi copilul în picioare, sprijinindu-i spatele. Încercaţi să îl calmaţi.

    Daţi drumul la apă fierbinte în cada din baie, în chiuveta din bucătărie sau fierbeţi apă într-o oală mare şi încurajaţi copilul să inspire aburii fierbinţi pentru a-i uşura respiraţia. Atenţie, aveţi grijă să nu se ardă copilul cu apa fierbinte!

    NU încercaţi să introduceţi degetele în gâtul copilului, aţi putea provoca blocarea căilor respiratorii. Nu vă panicaţi, veţi alarma copilul şi înrăutăţi starea lui.

    În camera copilului, umidificaţi aerul cu ajutorul unui prosop ud pus peste calorifer. Umezeala aerului va face ca atacul de crup să nu mai apară.

    În cazul unui atac mai sever de crup, sunaţi medicul de familie sau pediatrul sau la 112!

     

     

     

    * Termenul crup provine din limba engleză timpurie, de la verbul croup, a cărui semnificație este „a plânge răgușit”. Denumirea a fost utilizată pentru prima oară în Scoția și a devenit populară în secolul al XVIII-lea. (sursa Wikipedia)

     

     



    Share

    Lasă un comentariu →




Lasă un comentariu

Cancel reply